Simt ca pierd controlul. Ca totul se duce de rapa. Ca nisipurile miscatoare ma atrag in abis.
Stau si astept. Nu stiu ce anume astept, insa aceasta asteptare imi fura o bucata din viata. Si nu fac nimic sa nu se intample.
Nu stiu de ce. Am un puzzle si nu reusesc sa il reconstitui. Imi raman mereu piese in plus.
Toate piesele vin de-a valma peste mine si ma acopera. Mintea nu reuseste sa incorporeze tot acest iures si sta pitita intr-un cotlon sa vada cand se va termina … cum se va termina …
In jurul meu se surpa castelul de nisip, se naruie sperantele, e un desert arid … Sunt frustrari, nervi, lacrimi, indoiala, tristete … am polarizat cutia Pandorei …
NU esti singur in aceasta situatie. Eu am citit ce e scris la link-ul de mai jos si pare sa fie o solutie, chiar daca e o solutie pe termen scurt pana iti lamuresti ce astepti.
http://peculiarme.wordpress.com/2009/04/30/cand-viata-e-un-mare-business/
E foarte greu sa nu iti pese pentru ca ti-a pasat atatia ani si asta e modul de viata cu care te-ai invatat.