Ganduri ratacite

Laleaua rosie si-a desfacut corola sub mangaierea tandra a razelor de soare. Si-a aplecat silueta deasupra mesei rotunde de sticla. Frunzele ei proaspete se curbeaza usor sub povara uscaciunii.
In linistea dulce a diminetii mi se pare ca-i aud bataile de inima. Ah, laleaua n-are inima? Inseamna ca imi aud propriile-mi batai de inima. Semn ca traiesc. Pasesc usor pe podeaua rece si ma cuibaresc intr-un colt de canapea. Cu gandul la ea. Ssst … cred ca doarme inca, s-a culcat tarziu. Nu, nu laleaua. Ea. Ma gandesc la mainile ei fine, la imbratisarea ei, la sarutul ei plin de patima, la privirea ei plina de intelesuri. Mi-e dor de toate acestea. Mi-e dor de fructul interzis. Timpul imi va servi treptat cate o bucatica din el. Voi savura pe indelete fiecare bucatica. In fiecare crampei de viata voi cauta stropul de miere care ii da savoare.