Ceata deasa si rece acopera ca o plapuma orasul. Si lumea mea. Descumpanit incerc sa imi adun gandurile. Capul este invadat de ceata. O durere surda ma apasa greu pe creier. Timpul alearga nebuneste. Uneori il pierd din privire. Apoi revine si ma poarta dupa el. Nu stiu cum sa il pastrez, il irosesc neverosimil. Alerg dupa el fara sa stiu incotro ma indrept. E un maraton circular care nu se termina. Un maraton prin ceata deasa.
Vorbesc singur…
Blogging in the wind
interesant modul in care privesti tu efectul cetei .. si cred ca stiu la ce te referi cand ai impresia ca trece timpul pe langa tine
bine ca il mai prinzi de coada din cand in cand .. altii nici macar atat si se trezesc intre patru scanduri ..cazul de fata 
ca orice lucru in viata si ceata asta pe care tu o percepi este trecatoare… trebuie doar sa gasesti calea ce mai scurta catre locul fara ceata, catre finish