As da orice sa dau timpul inapoi. Sa ma intorc in copilarie, sa zburd aiurea fara griji.
Sa ma trezesc in racoarea diminetii si sa simt mirosul focului din soba bunicilor, mirosul focului de lemne, mirosul fuioarelor de fum ratacite prin incaperea micuta.
Sa merg in gradina cu visini, sa stau cocotat in copaci si sa aleg doar visinele cele mai coapte si mai frumoase, sa le mananc direct de pe creanga.
Sa culeg strugurii in galeata, sa gust mustul direct din morisca ce zdrobea nemiloasa poama neagra…
Sa alerg pe campuri, sa ma scald cate o zi intreaga cand mor de cald …
Mi-e dor de toate astea si stiu ca nu se vor intoarce. Bunicii s-au dus demult, parintii vor sa fie bunici …
Timpul a trecut si au ramas doar amintirile. Proaspete. De neuitat.
ma eu cred ca tie ti-e dor de vara… stai linistit, o sa ai ocazia sa mori de cald! Glumeam sa stii. Chestia e ca si daca ti-e dor, si daca o sa te cateri dupa visine in copaci si daca o sa te bucuri de strugurii aia zdrobiti, nimic nu va mai fi la fel. Ei nu se vor mai intoarce, asa dupa cum nici toate ce le-ai spus tu nu se vor mai intoarce… E in firea lucrurilor, chiar daca nu ne convine! Pana la urma cred ca exact asta e farmecul acelei perioade: faptul ca realizam ca nu va mai fi niciodata la fel! Cred ca asta ne facem sa simtim ca ne e dor… si de focul din soba, si de bunici… mai ales de bunici!
off mi s_a facut un dor de bunici…nostalgiile astea fac parte din firea umana…vin si ele, trec, stii ce_mi spune bunica mea – ca toate in viata sunt trecatoare – insa ramane amintirea:)