La limita
14 05 2008Lucrurile se misca repede, poate mult prea repede pentru mine. Si timpul se scurge parca din ce in ce mai accelerat.
Evenimentele se succed cu o viteza uimitoare. Si bune, si rele. Nici nu am timp sa ma bucur de una buna, ca vine una rea care imi urca brusc nivelul adrenalinei. Nici nu apuc sa gasesc o solutie la o problema ca apare o situatie noua, buna sau rea, care imi excita simturile la maxim, care imi intinde neuronii si emotiile la extrem.
Oare exista o limita? … in afara de finalul absolut care va veni inevitabil…?
Exista o limita de suportabilitate, voi ajunge sa fiu coplesit de acest iures? Ce voi face in acea situatie?
Sau exista cumva un moment cand acel iures se va stavili, va intra pe un fagas normal? Cand evenimentele se vor succede agale, fara sa forteze timpul ?
Voua vi se intampla acelasi lucru? Este normal asa si nu imi dau eu seama?
Hmmm… !?
Cam asta e muzica ce ilustreaza stilul meu de viata …
nu, noua nu ni se intampla acelasi lucru, noi suntem extraterestri:P. normal ca patim si simtim si ne ingrijoram exact ca tine. daca tu credeai ca esti solo in vartejul asta, te-ai inselat, ai o groaza de frati si de surori intru suferinta.
cat despre limita, nomal ca si ea exista. fiecare insa o “simte” in puncte diferite de cedare nervoasa:))). cat despre reactii… ar fi multe si diferite, care mai de care mai amuzante uneori. (parerea mea este ca daca tot ai atins punctul critic macar fa-o in asa fel incat sa le faci celor din jur o surpriza placuta, sa uite pentru o secunda de propriile probleme. ca maine ii va veni celui de langa tine randul sa cedeze si sa iti faca tie viata (chipurile) pret de o secunda mai usoara.:)))