Poetic

Ce e aia “poezie”? Pierdere de vreme… ”O adunatura de zamparagii duglisi” care stau toata noaptea in carciumi si dorm ziua si scriu tot felul de tampenii ca sa impresioneze femeile. E treaba lor ce fac, da’ de ce ma pun pe mine sa invat pe de rost debitarile lor?

Asa m-am manifestat in adolescenta cand obligativitatea invatarii poeziilor de scoala ma scotea din minti. Pentru ca eu nu simteam la fel si nu ma identificam cu nici una din poezii. Cred ca entuziasmul acelei varste nu imi lasa timp pentru a intelege trairile altora, incercam sa traiesc la intensitate maxima momentele mele. Si muzica era cel mai facil mijloc de a-mi trai momentele.

Timpul trece, si  deodata te trezesti ca lipseste muzica. Si in acelasi timp realizezi ca muzicalitatea unor versuri este mai profunda si sensibila decat muzica propriu-zisa. Iti doresti sa  simti unduirea calda a unui vers sensibil. Iti lubrefiaza toate sinapsele si emotiile invadeaza placut sufletul.

Sa lasam poetul sa vorbeasca…

Sus, prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipit
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingeras
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?

Se-nalta abur moale din gradina,
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacurifara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.
Ies gospodinele,
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe - si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.

Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici…
Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni,
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omot topit abia
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si porneste departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini…
Drumuri-nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Isi indreapta an cu an
Pasul tainicsi te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolote opresti
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urmei viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii…

Primavara, unde esti?