Toti ne dorim sa fim fericiti. Si nu gasesti doi sa vrea exact acelasi lucru. Pentru ca fericirea este o iluzie. Fiecare proiecteaza aceasta iluzie printr-o prisma de cristal din care izvorasc razele de unui curcubeu cu intensitati si culori diferite. De obicei intensitatile si culorile sunt date de frustrarile care te-au incercat in trecutul recent.
Una dintre cele mai frecvente reprezentari ale fericirii este aceea a abundentei banilor. Astfel incat sa poti sa cumperi cu ei oricat si pe oricine. Sa iti faci toate mofturile. Nimeni sa nu fie mai presus ca tine. Si rareori reusesti in acest fel sa fii fericit. Pentru ca nu vezi padurea din cauza copacilor.
Daca iti propui obiective rezonabile si depui eforturi sa le atingi, intelegi ca banii nu sunt esenta fericirii. Incepi sa realizezi ca fericirea nu sta in cantitate, ci in calitate. In calitatea trairilor care ne consuma viata. In felul in care (nu) irosesti clipe pretioase in van, alergand dupa himere. In modul in care influentezi viata celor din jur si in modul in care ei o influenteaza pe a ta.
O statistica despre modul in care iti petreci viata iti va arata ca 1/3 din viata dormi, 1/8 din ea stai in masina, 1/3 la slujba, … Tie iti va mai ramane o mica parte din propria viata. Parte care nu trebuie sa o consumi fara rost. Trebuie sa o traiesti. Fericire inseamna sa traiesti o parte cat mai mare din viata. Sa o traiesti intens, sa pierzi sirul amintirilor din cauza ca sunt prea multe. Sa isi aduca aminte de tine prietenii si atunci cand nu esti langa ei. Sa imparti cu ei si sa imparta cu tine si bucuriile si necazurile. Sa simti ca nu faci umbra degeaba pamantului. Sa ai vise. Sa le implinesti.
Sa fii fericit !
Cum vine asta? Pai si cu constrangerile sociale cum faci? Pe astea pe unde le-ai mai lasat? Oamenii viseaza la utopii! Mai bine ar visa la lucruri reale. Ca sa nu-ti mai spun ca nu sunt de acord cu definitia fericirii scris de tine!
Exista vise care sigur nu se vor indeplini si vise pe care stii ca le poti indeplini. La cele din categoria 2 ma refer (” obiective rezonabile”). Si oricine poate visa la ceva indiferent de constrangerile sociale. Evident ca, daca existenta il strange in spate, fericirea = bani.
P.S.
N-a intrebat nimeni daca esti de acord
Orice e posibil atunci cand vrei. Ar fi o prostie sa renuntam la propria fericire din orice motiv. Avem o singura viata. Iar in final, nimeni nu ne va lauda pentru ca am renuntat in favoarea lucrurilor “care trebuie facute”. Nimeni nu ne va ridica o statuie pentru cel mai altruist om. Si nimeni nu ne va intoarce “favoarea”.
Nu cred ca exista oameni care renunta la fericire din cauza constrangerilor de care spui tu. Cred e o oarecare ipocrizie la mijloc. Probabil doar un motiv in plus pentru a-si plange singuri de mila sau pentru a striga sus si tare ca “uite ce am facut eu!” si poate primesc o mangaiere si din exterior. La o adica, sigur au nevoie de o mangaiere. Din ce motiv, nu mai conteaza.
Iar daca exista, sunt niste prosti. De ce? Vezi paragraful de mai sus.
Obligatiile nu aduc niciodata fericire, nimanui.
Oamenii sunt egoisti. Cred totusi ca acest egoism isi are rostul lui si este mana in mana cu instinctul de conservare.