DE CE?

Parul ei matasos si auriu era prins un pic neglijent la spate. Pantalonii negri erau un pleonasm pentru silueta ei. Nu avea nevoie de asa ceva. Iar bustul dospea sub taiorul inchis cu nasturi desi  si stransi. Frigul o facea sa isi stranga umerii instinctiv pentru a nu lasa caldura sa o paraseasca. Ochii albastri mari faceau eforturi sa eclipseze buzele senzuale care tremurau in gerul amiezei. Mergea cu pasi mici si repezi spre usa. A intrat si s-a asezat repede langa fereastra. Razele soarelui au imbratisat-o imediat. Parul  a capatat o stralucire ireala. Era perfecta! Privirea ei trista putea sa cucereasca orice barbat. Buzele ei au inceput sa contureze vorbe. Si vorbele erau convergente. Convergente spre un adevar trist: “SUNT SINGURA!”.

DE CE?

Fericire

Toti ne dorim sa fim fericiti. Si nu gasesti doi sa vrea exact acelasi lucru. Pentru ca fericirea este o iluzie. Fiecare proiecteaza aceasta iluzie printr-o prisma de cristal din care izvorasc razele de unui curcubeu cu intensitati si culori diferite. De obicei intensitatile si culorile sunt date de frustrarile care te-au incercat in trecutul recent. 

Una dintre cele mai frecvente reprezentari ale fericirii este aceea a abundentei banilor. Astfel incat sa poti sa cumperi cu ei oricat si pe oricine. Sa iti faci toate mofturile. Nimeni sa nu fie mai presus ca tine. Si rareori reusesti in acest fel sa fii fericit. Pentru ca nu vezi padurea din cauza copacilor.

Daca iti propui obiective rezonabile si depui eforturi sa le atingi, intelegi ca banii nu sunt esenta fericirii. Incepi sa realizezi ca fericirea nu sta in cantitate, ci in calitate. In calitatea trairilor care ne consuma viata. In felul in care (nu) irosesti clipe pretioase in van, alergand dupa himere. In modul in care influentezi viata celor din jur si in modul in care ei o influenteaza pe a ta.

 O statistica despre modul in care iti petreci viata iti va arata ca 1/3 din viata dormi, 1/8 din ea stai in masina, 1/3 la slujba, … Tie iti va mai ramane o mica parte din propria viata. Parte care nu trebuie sa o consumi fara rost. Trebuie sa o traiesti. Fericire inseamna sa traiesti o parte cat mai mare din viata. Sa o traiesti intens, sa pierzi sirul amintirilor din cauza ca sunt prea multe. Sa isi aduca aminte de tine prietenii si atunci cand nu esti langa ei. Sa imparti cu ei si sa imparta cu tine si bucuriile si necazurile. Sa simti ca nu faci umbra degeaba pamantului. Sa ai vise. Sa le implinesti.

Sa fii fericit !

Poetic

Ce e aia “poezie”? Pierdere de vreme… ”O adunatura de zamparagii duglisi” care stau toata noaptea in carciumi si dorm ziua si scriu tot felul de tampenii ca sa impresioneze femeile. E treaba lor ce fac, da’ de ce ma pun pe mine sa invat pe de rost debitarile lor?

Asa m-am manifestat in adolescenta cand obligativitatea invatarii poeziilor de scoala ma scotea din minti. Pentru ca eu nu simteam la fel si nu ma identificam cu nici una din poezii. Cred ca entuziasmul acelei varste nu imi lasa timp pentru a intelege trairile altora, incercam sa traiesc la intensitate maxima momentele mele. Si muzica era cel mai facil mijloc de a-mi trai momentele.

Timpul trece, si  deodata te trezesti ca lipseste muzica. Si in acelasi timp realizezi ca muzicalitatea unor versuri este mai profunda si sensibila decat muzica propriu-zisa. Iti doresti sa  simti unduirea calda a unui vers sensibil. Iti lubrefiaza toate sinapsele si emotiile invadeaza placut sufletul.

Sa lasam poetul sa vorbeasca…

Sus, prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipit
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingeras
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?

Se-nalta abur moale din gradina,
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacurifara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.
Ies gospodinele,
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe – si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.

Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici…
Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni,
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omot topit abia
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si porneste departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini…
Drumuri-nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Isi indreapta an cu an
Pasul tainicsi te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolote opresti
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urmei viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii…

Primavara, unde esti?

Primavara

Inca de dimineata m-a invadat Primavara. Ochii mi-au fost mangaiati de razele limpezi ale soarelui primavaratec. Am plecat spre birou. Primavara lui Tudor Gheorghe mi-a incantat simturile si mi-a incalzit sufletul. Am vazut ghiocei. Probabil prima data pe anul asta. Primavara nu a fost alterata pe tot parcursul zilei de nimic. Astept Primavara ! A si venit pentru putin Primavara !

Vorbesc singur…

Vorbesc singur cand nu am cu cine.

Vorbesc singur si cand am cu cine.

Vorbesc singur cand sufar.

Vorbesc singur cand ma bucur.

Vorbesc singur cand vreau sa fiu ascultat.

Vorbesc singur cand vreau sa ascult pe cineva. 

Vorbesc singur cand nu am timp sa traiesc.

Vorbesc singur cand nu am timp nici sa mor.

Vorbesc singur cand iubesc.

Vorbesc singur cand urasc.

Vorbesc prea mult sau sunt prea singur?

Vorbe goale … ?